Sunt singur... (versuri Aforic si Abiotic)

'Privesc neclar prin sticla pictata cu sange

Fortandu`mi trupul sa treaca prin ea sa ajunga in pustiu
Nu stiu, ma apropii de linia ce desparte orizonturi
Intru in universul parca prea perfect
Sunt eu acela sau mersul ma indeamna sa stau
Sufletul plange si`l voi parasi fara sa ma uit in urma
Si scriu ultimele randuri apasat de scanduri
Sculptate in nori in care disting chipul copiilor morti
Sunt atras de nopti in obscure devieri nesigure dar singure
Porti ce se deschid ma atrag in vid, ma atrag
Ma intalnesc cu aceiasi copii ce ca simbol de admiratie
Poarta tricouri cu chipul meu pe ele
Sunt dat disparut am trecut de stele si intr`un final incerc sa ajung
Explorand componentele materiei vii
Luptandu`ma prin paduri intunecate cu forte malefice
Sunt bantuit de stafii, sunt prins in capcana timpului
Tacut, trecut, satisfacut de propiul gand de a trai singur
De a grai aceleasi povesti de fiecare data
Imi pierd umbra pasind in neant
Poate o sa ma intorc in a-7-a zi, dar,
Cuprins de amnezii vizuale sa dispar
Ca personajul din visare reprezentat de nimeni
Actorii se retrag si lumea aplauda, asteapta un bis
Ma trezesc cred ca a fost doar un vis
Adorm si iar vad cum urc aceleasi scari
Aceleasi pasari ce spera sa ma ucida ca pe o simpla prada
Figuratia translucida a chipului meu morbid
Imi inspira gandul ca sa ma ucid, am pierdut randul
Luna se indreapta spre etern adorm incet si`ncep sa ma gandesc
Din ce in ce mai apasat la Eden, oare, o fi cum imi imaginez
Sau am mai fost si nu`mi mai amintesc, ma chinuie gandul
Ma simt singur, onorat, increat sau …

Ai fost vreodata in iad? Stau langa un lac
Intins de vegetatie, cuprins de animatie
Aud apa cum coboara incet, licurit de tropot si par clopotei
Si tac, adormind in secole,
Capul intins imi sta pe iarba intre stele
Si am inteles privind, sa ma pierd printre ele
Si dispar pentru moment, meditatia mea e in galaxii
Si`mi caut acea creatie, cautand transcedentul, ratacind
Ma duc undeva si te face sa gandesti dificil, cugetand, rauri se purpura
Sunt eu sufletul meu explorat cel mai mult,
Da`mi creionul tau sa`ti desenez portretul tulbure
Totul e ascuns, ma uit fara sa`mi vad a mea vocatie unde am ajuns
Aici, cred, izvor frumos din care curge lipsa de inspiratie
In care am sa mor si`am sa ma trezesc de dragostea lor
Si ii aud cantand in cor pentru mine, poate doar pt mine
Intr`o zi am sa zbor atins poate din alta viatza da nu voi fi niciodata
Si nu ma intalnesc cu nimeni cand ies
Vorbesc mai multe persone prezente de o absenta lucida
Inchipuite probabil, cred ca cu mine
Societatea mea e formata din scanduri scufundate,
Dezgrop cararea din memoriile aflate in castelul meu alienat
Din ganduri ce imi fermeca zarea
Continui sa povestesc si nu mai gasesc pasiunea si atunci a disparut lumea
Si miscarea a despartit marea si-mi aud chemarea
Sunt spiritul cu care am singura relatie
Sunt mandrul placut de propia`mi admiratie
Sunt necesarul absolut de intuneric, sunt in saturatie
Visez la o medatie lunga cat sa nu mai gandesc
Ma aflu intre aceiasi pereti fara culoare ce par gri
Nu mai am iesiri din tristele mele decenii de o mie de ani nu mai pot fi apt
Varul cade ma umplu de praf, imi simt prezenta ca singurul motiv care lipseste
Stratul meu scade, respir aer de sera
Ma inec in putrefactie, mananc inspiratie ca desgust
Frustrate de aceleasi gusturi fade ce ne difera
Sunt doar materia imprastiata de pe stratul de ozon in atmosfera
In universul meu e numai intuneric si cum am ajuns asa trist
Si nu ma mai simt impacat cu nimic si nu ma mai implineste
Doar zambetul obisnuit din privire imi arunca gandul in galaxii de secole
Si nu mai intra la mine in camera ca sunt mort
Spiritul impaturit intins in pat zace
Si ultima oara am iesit din corp caci aveam o obsesie sa ma privesc de afara
Sa ma odihnesc in pace
Firescul meu nu a incetat sa apara si ma bucur pentru moment
Pentru memoria mea, memoriile mele
Sunt sïngur …"

O piesa in care imi regasesc acea emotie perfecta si care descrie in detaliu implinirea care o simti cand traiesti in mental si cat de usor o poti pierde,dorind-o ca pe o morfina care iti ia durerea ,dar nu te si vindeca si esti atat de disperat sa o ai incat devii sclavul unui dulce sarut al perfectiunii inchipuite in inconstient si pentru care ramai singur doar pentru al simti.